Sâmbătă se împlinesc 134 de ani de la trecerea la Domnului a Episcopului Melchisedec Ștefănescu.
Născut la 15 februarie 1823 în satul Gârcina, judeţul Neamţ, Mihail Ştefănescu a fost fiul unui preot de ţară. După studiile din localitatea natală, a învăţat la Seminarul „Veniamin Costachi” de la Iaşi, pe care l-a absolvit în anul 1843, an în care a intrat în monahism, primind numele Melchisedec.
Și-a definitivat studiile teologice la Academia Teologică din Kiev, pe care a absolvit-o în anul 1851 cu titlul „magistru în teologie şi litere”.
La întoarcere a fost numit profesor şi rector al Seminarului de la Huşi. În anul 1857 a fost ales delegat al clerului în Divanul ad-hoc.
În anul 1860 a fost numit arhimandrit, iar apoi episcop la Huşi, unde a rămas trei ani. Din 1864 a fost ales episcop la nou-înfiinţata Episcopie a Dunării de Jos. Din 1879 a păstorit Episcopia Romanului, unde a rămas până la moarte, 16 mai 1892.
Un ierarh cărturar
Episcopul Melchisedec Ștefănescu a fost și un mare om de cultură. Prin testament a lăsat moștenire Academiei Române biblioteca proprie, cu 2.511 cărți, 83 de manuscrise și 114 monede.
În anul 1870 a fost ales membru al Academiei Române datorită cunoștințelor sale de factură enciclopedică.
În 1881, episcopul a descoperit portretul Sf. Voievod Ştefan cel Mare în Tetraevanghelul din 1473, în timpul unei vizite la Cernăuți. După dezbateri în cadrul Academiei Române, s-a ajuns la concluzia că portretul aparține domnitorului care avea să fie canonizat în 1992.
Cu trei ani înainte de a trece la viața veșnică, și-a redactat testamentul prin care a înființat o fundație pe un teren lăsat de el Bisericii. Azi, întregul ansamblu din Roman al Fundației Melchisedec (Strada Alexandru cel Bun la nr. 4) este declarat monument istoric.
