Părintele Iustin Pârvu a fost comemorat la Mănăstirea Paltin

Andrei Ursulean
Foto creditMănăstirea Petru Vodă / Atitudini

Părintele Iustin Pârvu a fost comemorat sâmbătă printr-un simpozion la Mănăstirea Paltin – Petru Vodă, din județul Neamț. La eveniment a participat și Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud.

Manifestarea, prilejuită de împlinirea a 105 de la nașterea marelui duhovnic, a început cu Sfânta Liturghie și slujba parastasului oficiate de Preasfințitul Părinte Veniamin.

În cadrul sesiunilor de comunicări au fost evocate personalitatea Părintelui Iustin și suferințele pe care le-a îndurat în perioada petrecută în închisoare.

De asemenea, participanții au avut oportunitatea de a vizita chilia în care acesta a viețuit și muzeul martirilor din temnițele comuniste amenajat în incinta așezământului monahal.

Evenimentul, organizat cu sprijinul Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români, filiala Brașov, și a Asociației „Neam unit”, s-a încheiat cu o procesiune la mormântul Părintelui Iustin.

Părintele Iustin Pârvu a trecut la cele veșnice în data de 16 iunie 2013, fiind înmormântat în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă. A fost încarcerat vreme de 12 ani în temnițele din Suceava, Văcărești, Jilava și Aiud.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5