Gheorghe Cucu a valorificat muzica psaltică și folclorul românesc în creația corală bisericească. Luni se împlinesc 94 de ani de la mutarea la Domnul a compozitorului. Gheorghe Cucu s-a născut în 11 februarie 1882, la Puiești, în fostul județ Tutova, astăzi județul Vaslui. Formarea sa muzicală a început la Școala de cântăreți bisericești din Bârlad,…
Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, a oficiat sâmbătă slujba de pomenire a ieroschimonahului Simeon Zaharia, la Mănăstirea Sihăstria. La parastas au participat monahi ai Mănăstirii Sihăstria, clerici și credincioși veniți să se roage pentru sufletul părintelui Simeon. Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania a evidențiat că cea mai frumoasă formă de recunoștință…
Începe săptămâna cu „Binele de știut” din viața Bisericii. Să unim rugăciunea cu viața curată și cu milostenia față de săraci, îndeamnă Patriarhul Daniel „Să ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos să ne ajute să devenim mai darnici, să unim rugăciunea cu viața curată și cu milostenia față de săraci”, a îndemnat duminică Preafericitul Părinte…
„Să ne rugăm lui Dumnezeu să avem acest gând al moștenirii Împărăției cerurilor”, a îndemnat duminică Episcopul vicar Timotei Prahoveanul al Arhiepiscopiei Bucureștilor, în Parohia „Sfânta Vineri” din Ploiești, județul Prahova. Pornind de la pericopa evanghelică a tânărului care L-a întrebat pe Mântuitorul ce trebuie să facă pentru a dobândi viața veșnică, ierarhul a evidențiat…
„Să ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos să ne ajute să devenim mai darnici, să unim rugăciunea cu viața curată și cu milostenia față de săraci”, a îndemnat duminică Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la Paraclisul istoric „Sf. M. Mc. Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Pornind de la întrebarea tânărului bogat despre dobândirea vieții veșnice, Preafericirea Sa…
„Nimic din ceea ce avem nu trebuie să fie mai important decât Hristos”, a subliniat duminică Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul, la Catedrala Patriarhală. Pornind de la întrebarea adresată de tânărul bogat lui Hristos, Preasfinția Sa a arătat că aceasta este una dintre cele mai importante preocupări pe care omul le poate avea. „Ne întrebăm…
Expoziția de pictură și grafică „Culorile verii” a fost vernisată vineri la Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos din Galați. La momentul de deschidere, desfășurat în Sala de expoziții temporare „Sergiu Dumitrescu”, au participat Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos, preoți, oameni de cultură, artiști și tineri. Manifestarea culturală este…
Episcopul Ignatie al Hușilor i-a îndemnat sâmbătă pe participanții la Întâlnirea Tinerilor din Vaslui să își pună nădejdea în Dumnezeu, subliniind că perseverența în cele bune aduce roade pentru suflet: „Să rămânem statornici în lucrarea noastră”. Programul manifestării a început cu Sfânta Liturghie la altarul exterior al Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din municipiu.…
Europa comemorează anual, în data de 23 august, victimele regimurilor totalitare și autoritare, data fiind stabilită de Parlamentul European în 2009. Ziua Europeană de Comemorare a Victimelor Nazismului și Comunismului este legată de semnarea, în ziua de 23 august 1939, a Pactului Ribbentrop-Molotov, prin care Germania nazistă și Uniunea Sovietică și-au împărțit sferele de influență…
Mitropolitul Olteniei și Arhiepiscopul Alba Iuliei îl au drept ocrotitor spiritual pe Sfântul Sfințit Mucenic Irineu, episcop de Lugdunum (astăzi, Lyon, în Franța). Sfântul s-a născut în jurul anului 130, în Smirna, Asia Mică, și a fost ucenic al Sfântului Policarp, episcop al Smirnei și discipol al Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan. Ajuns în Galia,…
În Duminica a 12-a după Rusalii, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la Sfânta Liturghie, ce va fi săvârșită în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul…
Maica Mina Hociotă, monahia care a devenit a doua femeie ofițer din Armata Română după Ecaterina Teodoroiu, s-a remarcat în timpul Primului Război Mondial prin curajul cu care a îngrijit răniții de pe front. Credința, devotamentul față de cei aflați în suferință și dragostea de țară au făcut din ea una dintre figurile feminine mai…
Arhiepiscopia Aradului va lansa, în perioada 23 august – 6 septembrie, o campanie de strângere de rechizite pentru copiii din familii vulnerabile. Inițiativa este organizată de Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad și Sectorul Social-Filantropic al eparhiei și urmărește să ofere elevilor aflați în situații dificile cele necesare pentru începutul noului an școlar. Arădenii sunt…
Bătălia de la Lipnic a fost comemorată joi, în nordul Republicii Moldova. Cu acest prilej, Mitropolitul Antonie al Basarabiei a oficiat Sfânta Liturghie și slujba Parastasului pentru oștenii Sfântului Ștefan cel Mare căzuți în lupta împotriva tătarilor. Manifestările au început în biserica din localitatea Lipnic. La eveniment au fost prezenți membri ai comunității, reprezentanți ai…
Voluntarii Asociației Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR), filiala Chișinău, îi invită pe copii și adolescenți în data de 26 august 2026 la o caravană dedicată prieteniei și credinței. Activitatea se va desfășura în Parohia „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” din sectorul Ciocana al capitalei Republicii Moldovei. Intitulată „Prietenia care te salvează”, acțiunea este concepută ca un spațiu…
O nouă școală de muzică psaltică, destinată copiilor, tinerilor și adulților, se va deschide începând din luna septembrie la Iași, în cadrul unui proiect al Arhiepiscopiei Iașilor. Înscrierile pentru prima generație de cursanți se desfășoară în perioada 1–23 septembrie, iar participarea este gratuită. Școala Mitropolitană de Muzică Psaltică „Sfântul Macarie Protopsaltul” își propune să ofere…
Banca Națională a României (BNR) va lansa luni prima monedă dreptunghiulară din argint din istoria sa numismatică, dedicată pictorului Nicolae Tonitza. Noua emisiune deschide seria „Pictori români” și are valoarea nominală de 10 lei. Moneda, realizată din argint, are dimensiunile de 43 x 31 mm, greutatea de 31,103 grame și este emisă în calitate proof,…
Sâmbătă se împlinesc 109 ani de la mutarea în veșnicie a Ecaterinei Teodoroiu, cercetașă și participantă la Primul Război Mondial, care a rămas în memoria românilor drept una dintre figurile feminine reprezentative ale luptelor pentru apărarea țării. Născută în data de 14 ianuarie 1894, în Vădeni, localitate devenită ulterior cartier al municipiului Târgu Jiu, Cătălina…
Sâmbătă se împlinesc 136 de ani de la mutarea în veșnicie a lui Vasile Alecsandri, una dintre personalitățile marcante ale generației pașoptiste, cunoscut pentru opera sa literară, pentru activitatea diplomatică și pentru implicarea în realizarea Unirii Principatelor din 1859. Poet, dramaturg, om politic și diplomat, a avut un rol important atât în dezvoltarea culturii române…
Victimele actelor de violență bazate pe religie sau convingeri sunt comemorate anual, la nivel internațional, în data de 22 august, printr-o zi instituită de Organizația Națiunilor Unite. Marcarea acestei sărbători reprezintă un prilej de solidaritate cu persoanele afectate de persecuții și discriminare religioasă, precum și de reafirmare a necesității protejării dreptului fiecărei persoane de a-și…