Sfântul Ioan Rusul s-a hrănit încă din tinereţe cu lumina adevărului, spune Episcopul Ambrozie

Iulian Dumitraşcu
Foto creditEpiscopia Giurgiului

Episcopul Ambrozie a liturghisit luni la hramul Mănăstirii Sfântul Ioan Rusul din localitatea Slobozia de Giurgiu şi a prezentat virtuţile sfântului ocrotitor al aşezământului monahal.

„Sfântul Ioan Rusul s-a hrănit încă din tinereţe cu lumina adevărului, sorbind dulceaţa învăţăturilor dumnezeieşti, şi a primit cu multă dragoste crucea urmându-L pe Mântuitorul Hristos, cu toată nădejdea şi credinţa”.

„Rob fiind, nu a cârtit niciodată împotriva lui Dumnezeu şi cu toate încercările stăpânului său musulman de a-i schimba credinţa, el a rămas statornic învăţăturilor celor bune şi mântuitoare ale Domnului nostru Iisus Hristos, slujindu-şi stăpânul cu toată dragostea”, a spus Preasfinţia Sa.

În timpul slujbei, ierarhul a hirotonit întru diacon un tânăr teolog, pe seama bisericii „Sf. Martiri Brâncoveni și Sf. Sofia”, Protoieria Giurgiu, informează Episcopia Giurgiului.

În continuare, în Centrul Pastoral-Cultural „Sf. Ier. Antim Ivireanul” al Mănăstirii au debutat lucrările conferinței de primăvară a preoților din Protopopiatul Giurgiu.

Mănăstirea „Sfântul Ioan Rusul” a luat fiinţă la sfârşitul anului 2008 pe ruinele unei foste unităţi militare a Poliţiei de Frontieră Giurgiu, fiind prima aşezare monahală din ţara noastră ridicată în cinstea acestui sfânt militar.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5