Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a întrunit joi în ședință de lucru la Sala Sinodală din Reședința Patriarhală. Printre subiectele de pe ordinea de zi anunțată în deschiderea lucrărilor de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, președintele Sfântului Sinod, se află alegerea de ierarhi pentru unele scaune episcopale vacante din cuprinsul Bisericii Ortodoxe Române, „pentru a…
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Antiohiei s-a întrunit joi în şedinţă de lucru. Pe ordinea de zi se află alegerea de doi noi episcopi. În timpul acestei sesiuni vor fi discutate chestiuni legate de Biserică, parohii, precum și alegerea a doi episcopi pentru Episcopia de Biblos, Batroun și împrejurimi, şi Episcopia de Laodiceea. Lucrările…
Academia Română a desemnat vineri, 20 aprilie 2018, prin vot secret, în cadrul Adunării Generale, patru din cei cinci membri ai Biroului Prezidiului. Astfel, în funcția de vicepreședinte au fost aleși: Bogdan C. Simionescu (119 voturi); Victor Spinei (113 voturi); Răzvan Theodorescu (103 voturi); Victor Voicu (93 de voturi). Numărul voturilor exprimate a fost de…
Noul preşedinte al Academiei Române va fi ales prin vot secret în data de 5 aprilie, urmând ca spre sfârşitul aceleiaşi luni, în data de 20, să fie desemnaţi vicepreşedinţii. Alegerile pentru preşedinţia Academiei vor avea loc în Adunare generală, conform Statutului Academiei, care prevede că ele au loc din patru în patru ani, în…
După alegerea ca arhierei vicari în ședința de joi a Sfântului Sinod, Arhimandriții Atanasie Rusnac și Teofil Roman au oferit câteva declarații privitor la misiunea care îi așteaptă în diaspora, în noile slujiri din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, respectiv a Spaniei și Portugaliei. Arhim. Atanasie (Tudor) Rusnac, arhiereu vicar ales al Episcopiei Ortodoxe Române…
Doi arhierei vicari au fost aleși în cadrul ședinței Sfântului Sinod de joi, 15 februarie 2018: Arhim. Atanasie (Tudor) Rusnac, arhiereu vicar ales al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, cu 42 voturi. Noul arhiereu vicar va purta titulatura Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania. Arhim. Teofil (Petru) Roman, arhiereu vicar ales al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei…
În ziua de 15 februarie 2018, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul acestei ședințe a avut loc alegerea Arhiereului-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și a Arhiereului-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei…
Episcopul Daniil a fost ales duminică Mitropolit al Vidinului de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, cu majoritate de voturi. Scaunul de Mitropolit de Vidin a rămas vacant în urma trecerii la cele veșnice a Mitropolitului Domețian în luna septembrie 2017, notează sofiaglobe.com. Episcopul Daniil a candidat pentru acest post cu Episcopul Gherasim de Melnik. Cei doi…
Sfântul Sinod al Patriarhiei Antiohiei a ales joi, 5 octombrie, doi episcopi care îl vor asista pe Patriarhul Ioan în activităţile administrative, religioase şi de altă natură. Arhimandriţii Teodor Ghandour, de la Arhiepiscopia Ortodoxă de Zahle, Liban, şi Ioan Pattah au fost aleşi de Sfântul Sinod episcopi vicari patriarhali. Sfântul Sinod al Patriarhiei Antiohiei şi-a…
Sfântul Sinod al Patriarhiei Antiohiei şi-a început marţi lucrările la Mănăstirea Sfântul Ilie – Shwayya, stavropighie patriarhală aflată în apropierea capitalei Libanului. Şedinţele sinodale sunt prezidate de Preafericitul Părinte Ioan, Patriarhul Antiohiei şi al întregului Orient. Potrivit site-ului oficial al Patriarhiei, în a doua zi de lucrări, 4 octombrie, Sfântul Sinod a ales doi mitropoliţi…
În ziua de 4 iulie 2017, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul acestei ședințe a avut loc alegerea Episcopului-vicar pentru Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și a Episcopului-vicar pentru Arhiepiscopia Aradului. Sfântul Sinod l-a ales prin…