Au trecut 132 ani de când Mihai Eminescu, „omul deplin al culturii române“ – după cum l-a numit Constantin Noica, a trecut la cele veşnice. La vârsta de 39 ani s-a mutat la Domnul, fiind înmormântat în cimitirul Bellu din Capitală. „Parcă cu o nefirească grabă, Eminescu fu așezat în mormânt sâmbătă. Nu ştim ce…
Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii din acest an, Organizația Mondială a Sănătății face apel la acţiuni de eliminare a inechităţilor în materie de sănătate, ca parte a unei campanii globale de-a lungul unui an, pentru a aduce oamenii împreună şi de a construi o lume mai corectă şi mai sănătoasă. Campania evidenţiază principiul constituţional…
Ziua internaţională a cărţilor pentru copii este celebrată anual în 2 aprilie începând cu anul 1967. În acest context, vă îndemnăm să accesaţi site-ul Librăriei Cărţilor Bisericeşti care vă pune la dispoziţie online (acces gratuit), 10 volume dedicate copiilor: Coborât-au pe pământ Dumnezeu și Petru Sfânt; De la Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul la sfârșitul Anului…
„Străduindu-ne a ierta şi învăţându-ne a practica şi iertarea sub formele ei mai subtile (pe cei cărora le-am greşit noi, pe noi înşine după ce ne-am căit cu adevărat), ne apropiem de înţelegerea iertării divine”, sunt cuvintele părintelui Nicolae Steinhardt, cel care a învăţat ce înseamnă iertarea în închisorile comuniste. Marţi, 30 martie, se împlinesc 32…
Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg și Țările de Jos semnau în 25 martie 1957, la Roma, Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene (CEE) „pentru a acționa în vederea integrării și a creșterii economice prin intermediul comerțului”. Se împlinesc 64 de ani de la evenimentul istoric. Tratatul de la Roma a fost modificat de mai…
Părintele Teofil, unul dintre marii duhovnici pe care i-a avut vreodată Ardealul şi întreaga Biserică Ortodoxă Română, s-a născut în data de 3 martie 1929 într-o familie de plugari din satul Topârcea, din apropierea Sibiului. La botez a primit numele de Ioan. S-a născut fără vedere, motiv pentru care urmează cursurile unei școli primare pentru…
În data 27 februarie 1948 trecea la cele veșnice al doilea patriarh al României, Nicodim Munteanu. În mod inspirat, scriitorul Cezar Petrescu l-a numit, pentru activitatea sa cărturărească, un „slujitor al slovelor, iar nu numai al altarului”. Patriarhului Nicodim Munteanu îi aparține aproape toată traducerea Bibliei apărute în 1944, dar și alte zeci de traduceri…
Se împlineşte un deceniu de la moartea părintelui Petroniu Tănase. Fost stareţ al schitului românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos, părintele Petroniu a trecut în veşnicie în data de 22 februarie 2011. S-a născut în anul 1914, în comuna Farcașa, județul Neamț. A intrat de tânăr în obștea Mănăstirii Neamț. A fost călugărit în data de 22…
Patriarhul Justinian Marina s-a născut în satul Suiești din județul Vâlcea, în urmă cu 120 de ani, în data de 22 februarie 1901. Al treilea Patriarh al României a avut o activitate importantă în apărarea și afirmarea Ortodoxiei românești în perioada comunistă. Anul 2017 a fost declarat Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al Apărătorilor Ortodoxiei în timpul…
Se împlinesc 91 de ani de la naşterea părintelui Ioanichie Bălan, unul dintre cei mai apreciaţi duhovnici ai României. A fost un monah de vocaţie, un adevărat mărturisitor al credinţei într-o perioadă marcată de abuzurile regimului comunist. Fundamentat pe scrierile patristice, părintele Ioanichie avea câteva sfaturi pe care le acorda constant ucenicilor săi, un adevărat…
Ziua Internaţională a siguranţei pe internet este sărbătorită anual din 2004. Scopul acestei zile este acela de a conștientiza nevoia de un internet mai bun și mai sigur, în care tehnologia este folosită nu doar în condiții de siguranță, ci și într-un mod responsabil, constructiv, creativ. „Întrucât bazele educației se pun în familie, este esențial…