Preasfințitul Părinte Benedict a binecuvântat duminică muzeul parohial din satul Bocșița, județul Sălaj. Muzeul recent amenajat cuprinde obiecte de cult – icoane pictate pe lemn, cărți liturgice vechi și alte obiecte bisericești – și obiecte tradiționale donate de localnici, precum: războaie de țesut, vase, textile, mobilier, unelte gospodărești și costume populare. După ce a oficiat…
Comunitatea românească din Münster, Germania, va primi în proprietate Biserica St. Mariä Himmelfahrt (Dyckburgkirche) din orașul universitar german, lăcaș în care comunitatea s-a format și își desfășoară activitatea liturgică deja de nouă ani. Parohia „Sf. Ier. Spiridon” și „Sf. Mc. Petronilla” va primi oficial dreptul de proprietate începând cu luna decembrie 2025. Terenul pe care…
Parohia românească „Înălțarea Domnului” din orașul portughez Santarem a aniversat duminică 15 ani de la înființare. Cu această ocazie, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Episcopul Timotei al Spaniei și Portugaliei care i-a îndemnat pe credincioși să urmeze exemplul femeilor mironosițe. „Să luăm aminte la curajul femeilor mironosițe și la felul cum L-au iubit pe…
Episcopia Italiei a înființat o parohie în localitatea Orte din provincia italiană Viterbo. Noua comunitate îi are drept ocrotitori pe Sfinții Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria. Parohia nou înființată se va ocupa de viața duhovnicească, pastorală și socială a românilor din localitatea Orte și împrejurimi. Prima slujire a avut loc duminică la adresa…
A fost înființată a 17-a parohie românească din zona Romei, capitala Italiei. Prima Sfântă Liturghie în noua comunitate va fi oficiată duminică. Parohia recent înființată are hramul Sfinții Cosma și Damian din Roma și funcționează cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Italiei. Preotului Cristian Prențu i-a fost încredințată păstorirea parohiei care deservește românii din zona…
Mitropolitul Laurențiu al Ardealului a sfințit duminică piatra de temelie pentru un nou lăcaș de cult în localitatea Sânpetru din județul Brașov. Lăcașul de cult îi va avea ca ocrotitori pe Sf. Ierarh Spiridon al Trimitundei și Sf. Proroc Ilie Tesviteanul. La punerea pietrei de temelie a viitoarei biserici au participat protopopul de Prejmer-Săcele, Preotul…
Rețelele de socializare fac parte din viața noastră și, inevitabil, din viața Bisericii. Sunt 6 ani de când Agenția de știri a Patriarhiei Române a intrat în social media pentru a fi mai aproape de cititorii ei. În data de 20 octombrie 2015 a fost deschisă pagina noastră de Facebook. Comunitatea de pe Facebook a…
Asociația „România pentru Viață” lansează un nou proiect în care implică modele inspiraționale pentru viață și carieră: „Persoană. Familie. Comunitate”. Proiectul „Persoană. Familie. Comunitate” (PFC) este menit să inspire oamenii să construiască binele în familie, în relațiile personale și în societate și astfel să trăiască în comuniune cu semenii și cu Dumnezeu, anunță organizatorii. Construim…
Evenimentul „Crucea, de la comunitate la comuniune” reunește la Bruxelles numeroși artiști și oameni de cultură pentru a marca într-un mod aparte 30 de ani de la căderea comunismului în România. Expoziția este organizată de Asociația Eleon din Alba Iulia cu sprijinul European Artists Management – Bruxelles. Va putea fi văzută la Galeria Arthus din…
Ideea de comunitate stă la baza creării Facebook și este promovată în continuare pe platforma care a adunat în 15 ani peste 2 miliarde de utilizatori. Acest lucru trebuie avut mereu în vedere de administratorul unei pagini parohiale care poate ajunge prin demersul său de la prieteni și apropiați până la mii de utilizatori, mari…
Cu 411.000 de persoane înregistrate oficial, românii au devenit anul trecut a doua cea mai numeroasă comunitate non-britanică din Regatul Unit, arată datele oficiale, citate joi, 24 mai 2018, de agenţia Press Association (PA) și preluate de Agerpres. Numărul cetățenilor români care locuiesc în Marea Britanie a fost estimat în 2017 la 411.000, în creştere…