Patriarhul Kirill al Rusiei a ajuns joi la Bucureşti şi a adus în dar un fragment din moaştele Sfântul Serafim de Sarov (detalii aici). La întâmpinarea delegaţiei Bisericii Rusiei, Preafericitul Părinte Daniel a adresat, în altarul de vară al Catedralei patriarhale, un cuvânt de bun venit Preafericitului Părinte Kirill şi a mulţumit Preafericirii Sale pentru…
Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor i-a sfătuit pe credincioşii prezenţi la Patriarhie, în ajunul sărbătorii Sfintei Parascheva, să urmeze viaţa pilduitoare şi virtuoasă a Ocrotitoarei Moldovei pentru a dobândi mântuirea. Noi, credincioşii de astăzi, atât de puţin preocupaţi de lucrurile duhovniceşti, ar trebui să urmăm virtuţile prin care Sfânta Parascheva a strălucit, a îndemnat PS Timotei în cuvântul…
La Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a fost publicată recent broșura intitulată Intrarea Domnului în Ierusalim. În cadrul apariției editoriale, cititorii pot găsi detalii despre traseul Pelerinajului de Florii organizat în data de 8 aprilie 2017 în Capitală. Totodată, credincioșii au ocazia să lectureze cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,…
Credincioşii din Capitală şi Ilfov sunt aşteptaţi în acest week-end să participe la tradiţionala procesiune de Florii. Pelerinajul va avea loc sâmbătă, 8 aprilie 2017, începând cu ora 16:15. Evenimentul va începe prin oficierea slujbei Vecerniei în biserica Mănăstirii Radu Vodă, urmată de sfinţirea stâlpărilor (ramuri de finic şi de salcie). Începând cu ora 16:15, procesiunea,…