Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Canadei, aniversează joi două decenii de la hirotonie în arhiereu. Ierarhul a fost hirotonit în data de 2 iulie 2006, în Catedrala „Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena” din Chicago. Preasfinția Sa a ocupat inițial funcția de Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi. Date biografice Preasfințitul Părinte…
„Începutul Postului Mare răsună în imnografia Bisericii ca o invitație neașteptată la lumină”, scrie Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Canadei, într-un mesaj transmis cu acest prilej. „Postul Mare este o perioadă care, deși presupune nevoințe trupești și sufletești din partea noastră, rămâne un timp al luminii și al bucuriei Duhului”, afirmă ierarhul. Perioadă luminoasă „Este…
Înaltpreasfințitul Părinte Mitrofan, Mitropolitul sârb al Canadei, și Episcopul Ioan Casian au sfințit duminică altarul exterior al Mănăstirii Mono din Ontario, Canada. Altarul a primit hramurile Sfinții Paisie și Cleopa de la Sihăstria, canonizați în contextul Centenarului Patriarhiei Române, și Sfântul Irodion de la Lainici. Episcopul Ioan Casian al Canadei a subliniat că altarul exterior…
Parohia „Sfânta Treime” din Troy, Michigan, a găzduit, în perioada 21-23 august, Conferința preoțească a Mitropoliei a celor două Americi, care a reunit ierarhi, preoți, diaconi și monahi de pe cele două continente americane. Lucrările au debutat cu meditații prezentate de Mitropolitul Nicolae al celor două Americi, care a vorbit despre preot ca „părinte și…
Episcopul Ioan Casian al Canadei a transmis un mesaj duminică, ziua în care a fost oficiată prima liturghie în biserica reconstruită de la Boian (Willingdon), în Canada. „Aceste porți se deschid nu doar către un lăcaș, ci către un nouă pagină în viața acestei comunități istorice și către prezența harului dumnezeiesc care va fi prezent…
Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Canadei, și Excelența Sa Oana Gherghe, Consul General al României la Toronto, au participat săptămâna trecută la Festivalul „Satul Românesc”, organizat de parohia românească din Windsor, provincia canadiană Ontario. Evenimentul s-a înscris în seria de manifestări Caruselul Națiunilor, care aduce împreună la Windsor diverse comunități etnice din oraș. La deschiderea evenimentului, vineri,…
Biserica Parohiei „Sf. Ioan Botezătorul” din Olbia, despre care presa din Insula Sardinia scria că iluminatul nocturn o transformă într-o „bijuterie de aur încrustată”, a fost sfințită săptămâna trecută de un sobor condus de Arhiepiscopul Atanasie al Marii Britanii și Irlandei de Nord împreună cu Episcopii Siluan al Italiei și Ioan Casian al Canadei. Pentru…
Episcopul Ioan Casian al Canadei s-a întâlnit sâmbătă la Montreal cu Preafericitul Părinte Porfirie, Patriarhul Serbiei. Preafericirea Sa a participat la aniversarea a 70 de ani de la înființarea Parohiei Ortodoxe Sârbe „Sfânta Treime” din Montreal. Evenimentul aniversar a debutat sâmbătă cu Sfânta Liturghie la care au participat Înaltpreasfințitul Părinte Mitrofan, Arhiepiscopul Ortodox Sârb de…
Parohia ortodoxă română din Richmond Hill / Toronto și-a serbat duminică, în avans, ocrotitorul, pe Sf. M. Mc. Dimitrie, izvorâtorul de mir. Astfel, toți românii din zonă care și-au dorit au putut participa, în ziua lor liberă. Liturghia de hram a fost oficiată de Episcopul Ioan Casian, care a explicat evanghelia vindecării demonizatului, vorbind despre…
Episcopul Ioan Casian a slujit în zilele de 13 şi 14 octombrie la hramul parohiei româneşti „Cuv. Paraschiva și Sf. Proroc Ilie” din Newmarket, Canada. Episcopul Canadei a oficiat vineri Taina Sfântului Maslu, iar sâmbătă, Sfânta Liturghie. În cuvântul său, ierarhul a vorbit despre urmarea lui Hristos, asemenea Sfintei Cuvioase Parascheva. „Omul trebuie să-I urmeze…
Preasfințitul Părinte Ioan Casian a participat săptămâna trecută la ședința consultativă a Comitetului Inter-Religios al Preoților Militari din Canada (ICCMC). Întâlnirea s-a desfășurat în sistem hibrid (cu participare fizică și online) și a început cu un scurt moment de meditație, urmat de prezentările participanților și de câteva relatări referitoare la situația capelanilor în armata canadiană.…