O delegație a Episcopiei Sălajului, condusă de Episcopul Petroniu, a efectuat în perioada 6-9 octombrie o vizită în Neuendettelsau, landul Bavaria, la invitația fundației Diakonia. Schimbul de experiență în domeniul îngrijirii persoanelor vârstnice a fost scopul principal al vizitei, între Eparhia Sălajului și fundația germană existând o colaborare susținută în domeniul social. Delegația din România…
Preasfinţitul Părinte Petroniu a evidențiat marți, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate cu ocazia hramului Mănăstirii Voivodeni, că în centrul vieții creștinului autentic se află Hristos. Exemplul clar în acest sens este oferit de cei doi Sfinți Apostoli care în timpul Schimbării la Față „L-au văzut pe Hristos dincolo de umanitate”. „Iisus li s-a revelat ca…
Ca în fiecare an, în cea de-a treia zi a Sfintelor Paști, Preasfințitul Părinte Petroniu a vizitat credincioşii din orașul Șimleu Silvaniei. Cu această ocazie, Episcopul Sălajului a oficiat Sfânta Liturghie în biserica „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”. Sub coordonarea părintelui paroh Vasile Boșca, Parohia desfășoară o impresionantă activitate social-filantropică, majoritatea acestor activități desfășurându-se…
Românii ortodocși din Paris au avut ocazia să aducă cinstire Cămășii Domnului nostru Iisus Hristos duminica trecută în Bazilica Saint-Denys din Argenteuil în intervalul orar 16:00-18:00. În acest interval, trei ierarhi români au oficiat slujba Acatistului Mântuitorului Iisus Hristos în fața altarului pe care s-a aflat Cămașa lui Hristos rulată într-o raclă. Împreună cu Mitropolitul Iosif al…
Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a oficiat duminică Sfânta Liturghie în parohia „Sf. Proroc Daniel” din Jibou. În cadrul liturghiei, Preasfinția Sa a hirotonit diacon pe tânărul Ioan-Sergiu Cîmpean, urmând ca acesta să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Mierța, din Protopopiatul Zalău, informează Episcopia Sălajului. La final, Preacucernicul Părinte paroh Dan Dregan a mulțumit…
Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a vizitat duminică, 18 noiembrie 2018, comunitatea parohială din Sighetu Silvaniei, unde a oficiat Sfânta Liturghie. După slujbă, Părintele Episcop a oficiat o slujbă de binecuvântare la casa parohială, în urma lucrărilor de renovare efectuate asupra acesteia. Satul Sighetu Silvaniei este situat în partea de nord-vest a județului Sălaj și…
Pentru a marca împlinirea a 175 ani de la înființarea Artileriei Române, Episcopul Petroniu al Sălajului a slujit duminică într-o biserică ridicată de artileriști: Biserica „Sf. Gheorghe” a Regimentului 69 Artilerie Mixtă „Silvania” din Şimleu Silvaniei. În data de 11 noiembrie 2018, Preasfințitul Părinte Petroniu a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de clerici,…
Mitropolitul Andrei al Clujului şi Episcopul Petroniu al Sălajului au sfinţit duminică biserica Parohiei Recea, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” și ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. După sfințirea lăcașului de cult, cei doi ierarhi au săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de peste 25 de preoți și diaconi. La finalul slujbei, Înaltpreasfinţitul Părinte…
În contextul organizării referendumului pentru definirea căsătoriei în Constituţie ca fiind uniunea dintre un bărbat şi o femeie, Episcopul Sălajului a adresat credincioşilor o scrisoare pastorală în care a subliniat că „acest demers nu urmărește stigmatizarea nimănui, ci apărarea demnității ființei umane”. În mesajul publicat pe site-ul eparhial, Preasfinţia Sa a adus numeroase argumente biblice…
Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, și Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, au resfințit duminică biserica veche a Parohiei Bădăcin, ce datează de la începutul secolului al XVIII-lea. Slujba de resfințire a fost urmată de Sfânta Liturghie oficiată pe esplanada din apropierea bisericii. Cuvântul a fost rostit de Mitropolitul Serafim care…
În ziua Sărbătorii Rusaliilor, Episcopul Petroniu al Sălajului s-a rugat la hramul Bisericii din cartierul Porolissum al Zalăului. Părintele Episcop a oficiat Sfânta Liturghie şi Vecernia specială numită şi a plecării genunchilor. Potrivit tradiției, în această dimineață au fost sfințite și spicele de grâu care au fost luate mai apoi de credincioși și duse la…