Viaţa Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul este pe cale să devină serial tv. Sfântul a trăit în cea mai mare parte a vieţii sale în Koniţa, Grecia, şi a devenit monah în Mănăstirea Nașterii Maicii Domnului din Stomio – Konița. În Koniţa au început deja filmările. „Filmările au loc în diferite locații ale municipiului nostru, valorificând…
Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a participat duminică la procesiunea cu icoana făcătoare de minuni a Macii Domnului din Agiassos, Grecia. În lăcaşul de cult se află numeroase danii ale domnitorilor români, printre care și o candelă mare din aur dăruită de Grigorie Ghika. Insula Lesbos se află situată în partea de est a Republicii…
Un grup de pelerini Basilica Travel a participat joi, de Schimbarea la Faţă a Domnului, la hramul Mănăstirii Marea Meteoră din Grecia. Sfanta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfintitul Părinte Teoclit de Stagon și Meteora. Pelerinii români se află în cea de-a treia zi a pelerinajului organizat de Agenţia Basilica Travel a Patriarhiei Române. Pelerinajul…
O nouă aplicație mobilă îți aduce experiența unui pelerinaj virtual în cele mai importante complexuri monastice din Grecia: Meteora și Athos. VR Piligrim a fost lansată oficial luni, 25 mai 2020. Arhimandritul Kirill, starețul Chiliei „Sfântul Nicolae Halkias” din Muntele Athos, care a fost implicat în procesul de filmare, a mărturisit că în urmă cu…
Arhiepiscopul Ieronim al Atenei i-a sfătuit pe credincioşi să transforme fiecare casă într-o biserică mai mică. Îndemnul a fost adresat în condiţiile în care izolarea la domiciliu este una dintre măsurile de prevenire în răspândirea coronavirusului. Având în vedere situaţia generată de pandemie, ierarhul a explicat că transformarea fiecărei locuinţe într-o mică biserică este potrivită…
Katerina Sakellaropoulou, fost judecător la Curtea Supremă Administrativă a Greciei, a devenit vineri primul președinte femeie din istoria țării, după ce, în ianuarie, cea mai mare parte a parlamentarilor i-au acordat votul. Noul președinte grec are 63 de ani și este din Salonic. A avut o carieră de aproape patru decenii la Curtea Supremă Administrativă…
Municipalitatea orașului Ioannina a hotărât să-i acorde Patriarhului Ecumenic titlul de cetățean de onoare, anunță Epirus Online. Distincția îi va fi acordată în luna iulie, cu prilejul vizitei pe care Sanctitatea Sa o va oficia la invitaţia Mitropolitului Maxim de Ioannina. Scopul principal al vizitei este sfinţirea bisericii închinată Sfântului Paisie Aghioritul, sărbătorit în data…
La Biserica Sfântul Ioan – Vânătorul din Atena a avut loc duminică o procesiune dedicată Sfântului Nicolae Planas care a fost slujitor la altarul acestei biserici timp de cinci decenii, informează Orthodoxia News Agency. La eveniment, care a avut loc pe străzile adiacente parohiei, a fost purtată în procesiune icoana Sfântului Nicolae Planas. Au fost…
Arhiepiscopul Ieronim a sfințit duminică noul muzeu al Catedralei Mitropolitane din Atena, informează Orthodox Times. „Nu este doar o casă a comorilor, un loc cu obiecte care au supraviețuit după diverse evenimente dramatice, ci și un spațiu care cuprinde amintiri, rugăciuni, angoase”, a spus Preafericirea Sa. La eveniment a participat președintele Prokopis Pavlopoulos. El a…
Basilica Travel propune în 2020 trei variante de pelerinaj la Sfântul Munte Athos: două, cu un program mai extins de 8 zile/7 nopți și o a treia care se desfășoară pe parcursul a 6 zile/5 nopți. Conform agendei prezentate de Basilica Travel, variantele 1 și 2 de pelerinaj în Sfântul Munte sunt cu plecare sâmbăta,…
Se împlinesc în curând patruzeci de zile de la trecerea în veşnicie a Părintelui Efrem Filotheitul, fost stareţ al Mănăstirii atonite Filoteu. El a trecut la Domnul în 8 decembrie 2019 în Arizona la vârsta de 92 de ani. În ultimii ani de viaţă, a fost viețuitor al Mănăstirii „Sfântul Antonie” din Florence, Arizona, unde…