Românii din Cernăuți au sărbătorit sâmbătă Ziua Limbii Române, în cadrul unui proiect organizat de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni (IEH) în parteneriat cu „Liga Tineretului Român din regiunea Cernăuți „Junimea”. Pe scena Filarmonicii de Stat din Cernăuți s-a desfășurat un concert intitulat „România de acasa”, potrivit unui comunicat al IEH. Momentele artistice…
Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” (IEH) pentru românii de pretutindeni, a derulat în perioada 29-31 iulie la Timișoara o excursie tematică cu scopul de a „promova identitatea culturală, etnică, lingvistică și spirituală românească în rândul etnicilor români din regiunea Timocului”, se arată în comunicatul de presă emis de Institut. Pe parcursul celor trei zile, 40 de copii…
Mai mulți profesori de limba română din Republica Moldova vor urma cursuri de perfecționare la Pașcani în perioada 13-18 iulie 2019, potrivit unui comunicat al Institutului Eudoxiu Hurmuzachi (IEH). Ei vor participa la proiectul „Cursuri de perfecționare a cadrelor didactice care predau limba română, sau în limba română, în Republica Moldova, în special în UTA…
Patruzeci de copii români din regiunea bulgară Vidin, însoţiţi de profesorii lor, vizitează Bucureştiul în perioada 29-30 iunie 2019, potrivit unui comunicat al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi”. Acţiunea este organizată în cadrul proiectului „Excursie tematică pentru copiii români din regiunea Vidin”. În timpul excursiei, elevii şi profesorii români din Vidin vor vizita mai multe obiective culturale…
Elevii și profesorii români din Comrat i-au vizitat timp de trei zile pe românii aflaţi de cealaltă parte a Prutului, informează Institutul Eudoxiu Hurmuzachi. Comrat este capitala regiunii autonome Găgăuzia din Republica Moldova şi este situată în sudul țării, având o populație de peste 20.000 de locuitori. Vizita în judeţele Suceava și Iași a avut…
În perioada 24-28 iunie 2019, mai mulţi profesori de limba română din Voievodina-Serbia vor participa la cursuri de perfecţionare în România, anunţă pe pagina oficială Institutul Eudoxiu Hurmuzachi. Proiectul este organizat de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, instituție aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș. Pe parcursul…
Episcopia Basarabiei de Sud şi Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni (IEH), instituție subordonată Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, au semnat vineri un Protocol de colaborare în vederea organizării de activităţi, evenimente culturale, educaţionale şi derularea de programe stabilite de comun acord. Evenimentul a avut loc la Consulatul General al României de la Cahul,…
Rolul și importanța limbii române pentru comunitatea românească din regiunea Vidin vor fi evidenţiate în conferinţa „Promovarea și păstrarea limbii române la clasele pilot cu predare în limba română” ce va avea loc în contextul sărbătoririi Zilei Limbii Române. Evenimentul va fi organizat în 2 septembrie, în localitatea bulgară, de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de…
Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni derulează în perioada 5 – 10 august 2018, la București și în Timocul sârbesc proiectul „Cheia spre Țară pentru Republica Moldova și Valea Timocului”, prin care 23 de elevi basarabeni vor cunoaște tradițiile folclorice românești. Timp de șase zile elevii vor fi plecați în excursii tematice în București și…
Treizeci şi cinci de tineri din comunitățile românești din Spania au participat, în perioada 15-21 iulie 2018, la tabăra de spiritualitate și cultură românească de la Almeria. Copiii și tinerii au beneficiat de cursuri de limba şi literatura română şi de formare duhovnicească, dar au participat și la ateliere dedicate istoriei României și personalităților care…
Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, în parteneriat cu Comitetul pentru Drepturile Omului Negotin, va realiza un film documentar despre românii din Timocul sârbesc în contextul Centenarului Marii Uniri. Scopul proiectului îl reprezintă creșterea gradului de informare a românilor din țară, din Valea Timocului, dar și din alte comunități istorice, precum și din diaspora,…