În pofida răcirii accentuate și a precipitațiilor din ultimele zile, vremea se va îmbunătăți la finalul săptămânii, când are loc Pelerinajul de Florii. Prognoza meteo pentru București arată că sâmbătă vor fi maximum 23 de grade Celsius și cer variabil, iar viteza vântului va fi de 6 m/s, conform Administrației Naționale de Meteorologie. Pelerinajul de…
Dacă în prima parte a acestei ierni am avut vreme blândă, ceea ce a făcut ca zăpada de la începutul lui Decembrie să cadă peste trandafiri încă înfloriți, anul acesta iarna își intră în drepturi, iar vremea rece se menține până spre finele lunii. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) transmis, marți, un avertisment…
Conform prognozei oferite de Administraţa Naţională de Meteorologie, de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, în 27 octombrie, bucureştenii vor avea parte de cer mai mult senin. Temperatura maximă va fi de 20 °C, iar minima de 9 °C. În schimb, pentru zilele de duminică (25 octombrie) şi luni (26 octombrie), vremea se anunţă a fi…
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că vremea va fi călduroasă, izolat caniculară, în regiunile vestice și sudice până duminică seara. Indicele temperatură-umezeală va depăși ușor pragul critic. Inspectoratul pentru Situații de Urgență oferă cetățenilor un set de recomandări utile pentru a trece cu bine de această perioadă caniculară: evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic…