Credincioşii Parohiei Gepiș au participat în număr mare la slujba Sfintei Liturghii oficiată cu ocazia praznicului Floriilor, 24 aprilie 2016, în biserica parohială cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. La finalul slujbei, aceștia au pornit într-o procesiune spre marginea satului, unde s-a ridicat o troiță nouă, pe care părintele paroh Dan Marcel Iluța a…
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în a patra zi a activităților extracurriculare din cadrul Săptămânii altfel, joi, 21 aprilie 2016, începând cu ora 10:00, în sala festivă a Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, s-a desfășurat a IV-a ediție a concursului „Scriitorul meu preferat”, înscris de anul acesta în Calendarul activităţilor educative…
A doua ediție a Expoziției de icoane pe sticlă s-a desfăşurat în Duminica Floriilor, 24 aprilie 2016, în Parohia Beznea, Eparhia Oradiei. Lucrările au fost realizate de elevi, în cadrul orei de opțional „Icoana din sufletul copilului” desfășurată pe lângă ora de religie, cu sprijinul financiar al parohiei. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei,…
În ajunul sărbătoririi Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, vineri, 22 aprilie 2016, în parohia Oradea-Vii, Protopopiatul Oradea, s-au desfășurat o serie de activități liturgice și social-filantropice pentru cei aflați în suferință și în boală, pentru cei singuri și neajutorați, care au primit mângâiere și binecuvântare, hrană duhovnicească și trupească. Cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte…
Credincioşii parohiei Sânmartin, Protopopiatul Oradea, au avut marea bucurie ca în ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, 23 aprilie 2016, Sâmbăta lui Lazăr, să primească vizita Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei. Ierarhul a fost întâmpinat de copii şi tineri, de soborul slujitor şi dreptmăritorii creştini din Sânmartin, dar și de oficialitățile…
Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei a organizat la Catedrala Episcopală Învierea Domnului și Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei din Oradea, tradiționalul concert coral prepascal de Păresimi. În acest an, concertul a avut loc în seara zilei de joi, 21 aprilie 2016.Cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, au concertat cinci formații corale,…
Premierea câştigătorilor Concursului naţional de creație „Biserica și Școala din sufletul meu” s-a desfăşurat în ziua de joi, 21 aprilie 2016, în sala festivă a Protopopiatului Tinca. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, acţiunea a avut loc în prezenţa copiilor participanţi, a părinţilor, a profesorilor de religie care i-au coordonat și a preoților.…
La Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din orașul Aleșd, județul Bihor, s-a desfășurat duminică, 17 aprilie 2016, Festivalul de pricesne „La umbra Crucii Tale”. Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul Școlar Județean Bihor, în parteneriat cu Episcopia Oradiei și Protopopiatele din Eparhia Oradiei, după cum a precizat Pr. Ovidiu Bocșan, parohul Bisericii Nașterea Sfântului Ioan…
Duminica a 5-a din Sfântul și Marele Post al Paștilor, 17 aprilie 2016, va rămâne înscrisă în cronica bisericească a Mănăstirii Izbuc din Episcopia Oradiei, ca o zi de mare bucurie duhovnicească, în care Preasfințitul Părinte Episcop Sofronie a așezat spre închinare în noua biserică mare a așezământului monahal racla confecționată recent, cu binecuvântarea Preasfinţiei…
„Bune practici în aplicarea principiului interdisciplinarității” a fost tema cercului pedagogic al profesorilor de religie din județul Bihor pe semestrul II-lea, desfăşurat vineri, 15 aprilie 2016. Pentru activitatea cercului s-au pregătit, susţinut şi filmat lecţii predate în echipă multidisciplinară: religie-istorie-geografie, religie-istorie. După această etapă au fost prezentate aspecte legate de particularitatea disciplinei şi programele derulate…
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, numeroşi tineri şi credincioşii orădeni au avut posibilitatea de participa, în seara zilei de 14 aprilie 2016, la conferinţa susţinută în Aula Magna a Universității din Oradea de către Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei. Conferinţa a fost organizată de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi, filiala Oradea…