Primul dintre Marșurile pentru Viață organizate anul acesta în țară s-a desfășurat joi la Carei, județul Satu Mare. Evenimentul a fost organizat de Protopopiatul Ortodox Român Carei în colaborare cu Direcția de Cultură și Sport a Primăriei Carei și cu instituțiile de învățământ din cuprinsul protoieriei. Manifestarea a început cu o slujbă de Te Deum…
Episcopia Maramureșului și Sătmarului a anunțat că va evalua pagubele împreună cu primăriile și va ajuta familiile sinistrate, asumându-și construirea unor case noi. Părintele Florian Ioan Mocan, protopopul de Carei, a vizitat vineri localitățile afectate și a discutat cu preoții, primarii și sinistrații. Sectorul social-filantropic și misionar al eparhiei va organiza colecte pentru noile locuințe…
Numeroși credincioși au participat în data de 26 august 2017 la slujba de târnosire (sfințire) a bisericii cu hramurile Naşterea Maicii Domnului şi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Parohia Babţa, Protopopiatul Carei. Serviciul religios a fost oficiat de Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului. După slujba de binecuvântare, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie.…