În dimineața zilei de 26 noiembrie 2016 moaștele Sfintei Mucenițe Filoteia, care se află în biserica Mănăstirii Curtea de Argeș, au plecat în procesiune la Catedrala Arhiepiscopală din Galați. Credincioşii au posibilitatea de a i se închina sfintei în perioada 26 – 30 noiembrie 2016. Evenimentul are loc cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi în contextul…
Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, este sărbătorit în fiecare an la 30 noiembrie. La Catedrala Patriarhală din Bucureşti va fi săvârşită o procesiune în ajunul sărbătorii, marţi, 29 noiembrie 2016, cu racla ce adăposteşte sfintele sale moaşte. Evenimentul va avea loc după oficierea Slujbei Vecerniei Mari cu Litie şi sunt aşteptaţi să participe…
În perioada 27-30 noiembrie 2016 vor avea loc la Galați manifestările prilejuite de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul municipiului și al Catedralei Arhiepiscopale. Programul evenimentelor: Duminică, 27 noiembrie 2016, va avea loc procesiunea Călători pe cărările sfinţilor, cu racla moaştelor Sfintei Muceniţe Filofteia, adusă de la Curtea de Argeş de o delegaţie condusă de Înaltpreasfinţitul…
În perioada 25 – 30 noiembrie 2016 la Copenhaga şi Stockholm vor fi sărbătorite Zilele Sfântului Apostol Andrei. În tot acest timp vor avea loc manifestări duhovnicești, activități recreative, concerte, conferințe și dialoguri, informează site-ul oficial al Eparhiei Europei de Nord. Locul desfășurării activităților recreative și detaliile practice vor fi anunțate cu cel târziu două…
Întrucât regii României Carol I şi Ferdinand au iniţiat şi susţinut proiectul construirii unei noi Catedrale în Bucureşti, publicăm astăzi, 10 mai 2016, Ziua Naţională a Regalităţii, date corecte şi semnificative privind Catedrala Mântuirii Neamului, care, în prezent, se află într-un stadiu avansat de realizare: DATE GENERALE Denumirea: CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI[1] Amplasament – Calea 13…