De Praznicul Întâmpinării Domnului, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas: Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji împreună cu Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al…
În Duminica a 33-a după Rusalii, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, va participa la slujba Sfintei Liturghii ce va fi săvârșită în Paraclisul istoric, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, din Reședința Patriarhală. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,…
Anul 2026 a fost proclamat joi drept „Anul omagial al pastorației familiei creștine” și „Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame)”. Evenimentul solemn a avut loc, în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la Catedrala Patriarhală, la finalul slujbei de Te Deum, oficiată de Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul, cu…
PS Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, a prezentat trei noi volume dedicate Centenarului Patriarhiei Române, în cadrul ședinței solemne a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată marți în Aula „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei. Pelerin în România Primul volum prezentat a fost „Pelerin în România. Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Arhiepiscopul Constantinopolului – Noua Romă…
În ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată miercuri la Palatul Patriarhiei din Capitală, arhimandritul Samuel Cristea a fost ales în demnitatea de Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Părintele arhimandrit este profesor și duhovnic la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca, iar din anul 2015 este președinte…
Sinodul Bisericii Ortodoxe Române s-a reunit în ședință de lucru, marți, la Palatul Patriarhiei. Lucrările, prezidate de Patriarhul Daniel, se concentrează pe Anul comemorativ 2026 respectiv canonizarea a 16 sfinte femei, dar și pe soborul sfinților athoniți de neam român. „Pe ordinea de zi se regăsesc probleme curente, dar și ceva cu totul special: în…
Patriarhia Română are de astăzi o nouă interfață web. Anunțul a fost făcut luni în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Patriarhiei. La evenimentul de lansare a participat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul, Părintele Ionuț-Gabriel Corduneanu, vicar administrativ patriarhal, coordonatorii și ostenitorii Centrului de presă Basilica. Conținutul site-ului…
În Duminica a cincea din Postul Mare, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, va participa la slujba Sfintei Liturghii ce va fi săvârșită în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul…
De sărbătoarea Bunei Vestiri, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, va participa la slujba Sfintei Liturghii ce va fi săvârșită la Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei,…
În tradiționalul mesaj pastoral la Duminica Ortodoxiei, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române reamintește rolul pedagogic al icoanelor, acestea fiind călăuze spre Hristos, Izvorul sfințeniei. În contextul Centenarului Patriarhiei Române, se menționează că „pentru noi, românii, Duminica Ortodoxiei este prilej de bucurie și de mulțumire aduse lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate peste țara noastră, dar…
În Duminica a 33-a după Rusalii, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, va participa la Sfânta Liturghie în Paraclisul istoric „Sf. Mare Mc. Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Înaltpreasfințitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, va sluji la Biserica „Sf.…