Zalău: Episcopul Antonie de Bălți a participat la hramul unei parohiei ocrotite de Sfântul Apostol Toma

Alexandru Boboc
Foto creditEpiscopia Sălajului

Episcopul Antonie de Bălți a slujit duminică împreună cu Episcopul Petroniu al Sălajului la Biserica ocrotită de Sfântul Apostol Toma și Sfântul Ierarh Nicolae din Zalău. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala Armonia.

La Sfânta Liturghie, Bogdan-Călin Taloș a fost hirotonit preot misionar pe seama Protopopiatului Zalău, iar Părintele Petru Brisc a fost hirotesit iconom stavrofor în semn de apreciere a eforturilor și a activității desfășurate în cadrul parohiei.

Preasfințitul Părinte Petroniu l-a felicitat pe Preotul paroh Ionuț Pop pentru întreaga activitate desfășurată.

Episcopul Antonie a oferit Preasfințitului Părinte Petroniu o icoană cu Maica Domnului, iar părintelui paroh o candelă pentru unitatea neamului românesc.

La final, Preotul Paroh a oferit Episcopilor câte o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos. Persoanele care au participat la slujbă au primit câte o iconiță cu Sfântul Apostol Toma.

Parohia de pe strada Crasnei, aşa cum este ea cunoscută locuitorilor din Municipiul Zalău, a fost înfiinţată în anul 2009.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5