Campania „De ce?”, dedicată adolescenților, va fi implementată în curând la Roman și Bacău

Sorin Ioniţe
Foto creditArhiepiscopia Romanului și Bacăului

Campania „De ce?”, derulată din 2013 de Arhiepiscopia Iașilor, va fi implementată în curând și în liceele din Eparhia Romanului și Bacăului.

Demersurile au început marți prin întâlnirea Departamentului Pro Vita din Roman cu Sorina Topliceanu de la Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iașilor, coordonatorul Campaniei „De ce?”.

La ședința de lucru care a avut loc la Centrul Eparhial din Roman a participat Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, precizează Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.

Au fost prezenți, de asemenea, Pr. Alexandrescu Adrian, inspector școlar pe disciplina Religie din cadrul ISJ Bacău, profesori de religie, responsabilii de activitatea catehetică și de tineret din Arhiepiscopie.

Participanții la întâlnirea de lucru privind implementarea Campaniei „De ce?” în Roman și Bacău. ©Pro Vita Iași

Campania „De ce?” este o campanie de informare care are ca scop conștientizarea tinerilor cu privire la comportamentele de risc ce apar la vârsta adolescenței.

Prin această campanie invitații de specialitate poartă discuții cu elevii pe teme precum:

  • analiza și interpretarea cu discernământ a informațiilor din spațiul public
  • responsabilitățile specifice vârstei lor
  • conștientizarea și analizarea trăirilor specifice adolescenței în vederea pregătirii pentru viața de familie
  • caracterul procreativ al activității sexuale
  • încurajarea elevilor să se cunoască pe sine pentru a stabili relații sănătoase cu ceilalți și pentru a stabili limite în aceste relații

Reprezentantul Pro Vita Iași le-a adus la cunoștință participanților detalii specifice privitoare la derularea acestei campanii în școlile din orașele Eparhiei Romanului și Bacăului.

În cadrul întâlnirii de lucru de la Roman, Pr. Eugen Ciprian Ciuche, consilier eparhial, a anunțat un nou proiect filantropic menit să vină în sprijinul copiilor și familiilor cu situație financiară precară, care se va desfășura în lunile noiembrie și decembrie în instituțiile de învățământ din Arhiepiscopie.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5