Mama Episcopului Lucian a fost condusă pe ultimul drum

Iulian Dumitraşcu
Foto creditEpiscopia Caransebeșului

Mama Episcopului Lucian a fost condusă duminică pe ultimul drum. Slujba de înmormântare a fost oficiată de opt ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.

În Duminica a 9-a după Rusalii Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală din Caransebeș a fost prezidată de un sobor de ierarhi.

În continuare, opt ierarhi au oficiat slujba de înmormântare a mamei Episcopului Lucian al Caransebeșului care a trecut în veșnicie la data de 15 august, informează Eparhia.

Printre cei prezenți s-au numărat membrii Permanenței Consiliului Eparhial, stareți și starețe, protopopi, autorități centrale, județene și locale și un număr mare de credincioși.

La finalul slujbei de înmormântare, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a dat citire mesajului de condoleanțe transmis de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, după care au fost rostite și alte cuvinte de mângâiere.

Mama Preasfințitului Părinte Lucian a fost înhumată în mormântul din curtea Mănăstirii „Izvorul Miron” – Românești, unde se află înhumat și Domnul Teodor, soțul ei și tatăl actualului Episcop al Caransebeșului.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5