În data de 23 aprilie celebrăm Ziua limbii engleze

Iulian Dumitraşcu
Foto creditPublic domain

În data de 23 aprilie este celebrată anual Ziua limbii engleze la Naţiunile Unite, urmare a unei iniţiative din 2010 a Departamentului de Informare Publică a ONU care a stabilit date cu valoare simbolică sau istorică pentru celebrarea fiecăreia dintre cele şase limbi oficiale ale organizaţiei, informează Agerpres.

Limba engleză, alături de limba franceză, este una dintre cele două limbi de lucru ale Secretariatului Naţiunilor Unite şi una dintre cele şase limbi oficiale ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (araba, chineza, engleza, franceza, rusa şi spaniola).

Pentru că este atât de răspândită şi vorbită, limba engleză este menţionată pe site-ul ONU ca „world language” sau „lingua franca” a epocii moderne.

Totodată, ziua de 23 aprilie coincide cu ziua de naştere a scriitorului englez William Shakespeare (1564-1616).

Prin marcarea acestei zile se urmăreşte o informare a oamenilor despre istoria, cultura şi realizările asociate limbii engleze.

Evenimentele organizate pot consta în lecturarea unei cărţi, diverse schimburi culturale şi alte activităţi care promovează limba engleză.

În acest context al celebrării Zilei limbii engleze, dorim să vă reamintim că Agenţia de ştiri Basilica promovează această limbă de circulaţie internaţională prin intermediul informaţiilor publicate atât pe versiunea de limba engleză a site-ului oficial, cât şi pe conturile social-media de Facebook, Twitter şi Instagram.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5