Elevii Școlii Primare „Mușatinii” au învățat șah de la Maestrul Vlad Ungureanu

Sorin Ioniţe
Foto creditArhiepiscopia Romanului și Bacăului

Elevii Școlii Primare „Mușatinii” din Roman au participat marți la o lecție deschisă de șah, susținută de Prof. Vlad Ungureanu, Maestru FIDE, Președintele Comisiei de Șah în Școală a Federației Române de Șah.

Lecția i-a vizat pe elevii Clasei Pregătitoare și ai Clasei I. Profesorul Vlad Ungureanu a fost secondat de instructorul de șah Mihai-Ionuț Gânju, inițiatorul orelor de șah din cadrul Școlii Primare „Mușatinii”.

Copiii au susținut o partidă de șah și au învățat elemente noi despre sportul minții, iar la final au primit manuale de șah.

Lecția s-a dovedit a fi un succes și va fi transmisă către Federația Internatională de Șah, notează Arhiepiscopia Romanului și Bacăului. Organizatorii i-au felicitat pe micii șahiști, în care au găsit speranțe reale pentru viitori performeri.

Manualele de șah realizate de Vlad Ungureanu, profesor de matematică, și de Vladimir Danilov, profesor de informatică, sunt distribuite gratuit către unități de învățământ.

Foto credit: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

Lecția deschisă de la Școala Primară „Mușatinii” este parte integrantă a Proiectului „Șah în școală 2021-2022” finanțat de Rompetrol – KMG Internațional. Proiectul se derulează în cadrul unui Parteneriat între Ministerul Educației și Federația Română de Șah.

Școala Primară Mușatinii aparține Fundației „Episcop Melchisedec a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și a fost deschiă în anul 2019.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5