O parohie românească din Canada a sărbătorit, alături de PS Ioan Casian, aproape un secol de la înființare

Mihail Pătrășcanu
Foto creditFacebook / Episcopia Ortodoxă Română a Canadei

Credincioșii Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” din Windsor, Canada, au aniversat sâmbătă și duminică 92 de ani de la înființare, în prezența Preasfințitului Părinte Ioan Casian, Episcopul Canadei.

Sărbătoarea a debutat sâmbătă cu oficierea Slujbei Vecerniei de către Preasfințitul Părinte Ioan Casian, alături de un sobor de clerici sârbi, greci și nord-macedoneni, aparținând mai multor Biserici ortodoxe din Windsor.

După slujbă, credincioșii au luat parte la un Concert Pan-Ortodox de Muzică Sacră, susținut de grupuri corale ale comunităților ortodoxe locale: corul Parohiei Sârbe „Graçanica”, un psalt al Bisericii Grecești „Holy Cross” și Corul „Lira” al parohiei românești gazdă.

Daruri ca binecuvântare pentru ceilalți

Duminică, Preasfințitul Părinte Ioan Casian a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu părintele paroh Nicolae Codrea, secretar al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei. Ierarhul a vorbit despre importanța credinței vii și a slujirii cu dragoste, tâlcuind pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr:

„Propria lui viață, trăită în egoism și indiferență, este cea care îl judecă, cea care l-a izolat de aproapele”.

„Darurile primite de om nu sunt doar pentru sine. Ele sunt menite să devină binecuvântare și pentru ceilalți”.

Episcopul Canadei a arătat că bogăția, atunci când este folosită doar pentru sine, devine o piedică în calea mântuirii, însă poate deveni mijloc de sfințire atunci când este împărtășită cu dragoste:

„Calea către Împărăția cerurilor este presărată de întâlniri și evenimente care ne ajută să ne transformăm viața în relație cu Dumnezeu și cu aproapele”, a spus Preasfinția Sa.

Moștenirea spirituală a înaintașilor

Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Ioan Casian a oferit diplome, medalii și insigne comemorative ale Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, dedicate Centenarului Patriarhiei Române, ca semn de recunoștință pentru credincioșii și voluntarii implicați în viața parohiei.

„Această comemorare a unit generații – pe cei care au zidit cu jertfă biserica, pe cei care o slujesc astăzi cu dragoste și pe tinerii care vor duce mai departe moștenirea spirituală a înaintașilor”, a transmis părintele paroh Nicolae Codrea.

Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Windsor, una dintre cele mai vechi comunități ortodoxe românești din Canada, se află de peste opt ani într-un amplu proces de restaurare și înfrumusețare a lăcașului de cult.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5