Slujire arhierească la parohia „Sfânta Treime” din Heidelberg

Gheorghe Anghel

Duminică, 10 iulie 2016, credincioșii Parohiei românești „Sfânta Treime” din Heidelberg s-au bucurat de vizita Preasfințitului Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului , informează site-ul oficial al Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord. Preasfinţia Sa a oficiat Sfânta Liturghie în biserica „Sfâna Ana” din centrul istoric al orașului universitar de pe valea Neckarului.

La sfârșitul slujbei, Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat necesitatea stabilirii unor priorități clare pentru a mărturisi o viață creștinească autentică:

Locul întâi, în ordinea acestor priorități, i se cuvine lui Dumnezeu și atâta vreme cât grijile cotidiene nu primează înaintea grijii de a împlini poruncile dumnezeiești răspundem îndemnului Mântuitorului: ”Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă.”

Evenimentul marchează prima prezență a unui arhiereu în mijlocul comunității din Heidelberg, de când aceasta funcționează ca parohie de sine stătătoare. Până în iunie 2015 la Heidelberg a funcționat o filie a parohiei din Mannheim.

 

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5