În data de 28 martie se împlinesc 45 de ani de la trecea în veșnicie a unuia dintre pilonii poeziei creștin ortodoxe românești. Daniel Turcea s-a născut la Târgu Jiu în data de 22 iulie 1945. A studiat la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din București, pe care l-a absolvit în anul 1968. În timpul…
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) desfăşoară la nivel naţional un proiect de comemorare a românilor care s-au remarcat pe plan cultural. Studenţii din Bucureşti îl vor comemora sâmbătă pe poetul Daniel Turcea. Slujba de pomenire va fi oficiată la mormântul acestuia din cimitirul Mănăstirii Cernica. În cadrul acestui proiect, fiecare filială a ASCOR îşi…
„Rugaţi-vă” au fost ultimele cuvinte pe care tânărul poet Daniel Turcea le-a rostit pe patul de moarte. Avea 34 de ani şi niciun regret că pleacă din această lume, deoarece, conform propriilor mărturisiri, era fericit. Simţise blândeţea lui Dumnezeu. Numit de Nichita Stănescu „cel mai mare poet al literaturii române, după Eminescu”, Daniel Turcae şi-a…
Cea de-a doua parte a fotoreportajului dedicat personalităților înmormântate la Mănăstirea Cernica include preoți care au adus contribuții importante în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, laici care L-au mărturisit pe Hristos în temnițe sau care au influențat discret, dar profund, cultura. Mitropolitul Nifon Rusăilă În fața Bisericii „Sfântul Lazăr” se distinge mormântul mitropolitului care a luat…