Numeroși credincioși au participat la sărbătorirea celui de-al doilea hram al Mănăstirii Prislop, informează site-ul oficial al Eparhiei. La Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, miercuri, 14 septembrie 2016, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, alături de Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, de Preasfințitul Părinte Daniil, Episcopul Daciei…
Asociația Nevăzătorilor Arad a organizat în perioada Postul Adormirii Maicii Domnului, la inițiativa lui Florin Atimuț, președintele asociației, un pelerinaj la Mănăstirea Prislop pentru persoanele nevăzătoare, informează site-ul oficial al Arhiepiscopiei Aradului. La pelerinaj au participat și însoțitori ai nevăzătorilor, dar și corul de copii Sfințișorii al Parohiei Ortodoxe Aradul Nou, condus de părintele Gabriel…
Printre cele mai frumoase locuri din ţara noastră se numără şi mănăstirile, adevărate oaze de credinţă şi de spiritualitate la care creştinii merg în pelerinaj în Duminici şi sărbători şi mai ales cu ocazia hramului. În contextul declarării de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a anului 2016 ca Anul omagial al educaţiei religioase…