Descoperirea vaccinului ca metodă de prevenţie şi tratament medical a reprezentat un pas foarte important în medicina modernă. Astfel au fost eradicate boli foarte grave, au fost salvate milioane de vieți și s-a îmbunătățit semnificativ calitatea vieții oamenilor. Vaccinurile sunt de o importanță deosebită în prevenirea unor boli și epidemii care pot amenința viața unor…
În Colecția Acatiste și vieți de sfinți a fost publicată la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă Viața și Acatistul Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei. Biserica Ortodoxă îi sărbătorește pe Sfinții Cuvioși Sila, Paisie și Natan în data de 16 mai. Sfinții s-au nevoit în secolul al XVIII-lea în Sihăstria Putnei, loc…
În Colecția Acatiste și vieți de sfinți a fost publicată la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă Viața, învățăturile și Acatistul Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei. Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Iacob Putneanul în data de 15 mai, ziua trecerii sale la Domnul. Sfântul Iacob s-a născut în data de 20 ianuarie 1719 într-o familie…
Sute de credincioși ieșeni au participat duminică, 16 aprilie 2017, la slujba de Înviere oficiată la Catedrala Mitropolitană din municipiu. Cei prezenți au primit Lumina Sfântă de la Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. În cuvântul rostit, părintele mitropolit a evidențiat care este darul cel mai de preț pe care l-a primit omul în…
Peste 1500 de persoane au participat sâmbăta aceasta la a doua ediție a Marșului pentru viață care a avut loc în Baia Mare cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului. Evenimentul din 25 martie 2017 a fost organizat de Asociaţia Maramureş pentru Viaţă şi Familie şi Asociaţia Tinerilor Ortodocşi de pe lângă Catedrala…
„Marșul pentru viață” a mobilizat în data de 25 martie peste 1000 de suceveni. Evenimentul, ajuns anul acesta la a 8-a ediţie, a fost organizat de Alianţa Bucovina pentru Viaţă. Marşul a avut ca scop tragerea unui semnal de alarmă faţă de gravitatea fenomenului destructiv legat de starea demografică din ţară noastră. Participanţii – preoţi cu familia, părinţi însoţiţi de copii, bunici, nepoţi şi adolescenţi – au purtat în mâini pancarte, steaguri şi icoane şi au intonat…
Fiecare copil care se naște are o chemare sfântă de la Dumnezeu. Orice naştere de prunci este o binecuvântare de la Dumnezeu. Uneori Dumnezeu îngăduie ca cineva să nu aibă imediat copii pentru a arăta că natura umană este roditoare nu de la sine prin înlănţuirea de legi oarbe, ci este roditoare tot prin binecuvântarea…
La Centrul Sfinţii Martiri Brâncoveni de la Parohia Naşterea Maicii Domnului din Brăila a avut loc joi, 23 martie 2017, orele 18:00, o dezbatere preliminară a asociaţiilor implicate în organizarea Marşului pentru viaţă, după cum ne-a transmis Pr. Gabriel Molocea, Consilier misionar şi mass-media. Un eveniment similar s-a derulat la Parohia Buna Vestire din Galaţi,…
Membrii centrelor de tineret din Episcopia Caransebeșului, dar și reșițenii, sunt așteptați să participe sâmbătă, 25 martie 2017, la Marșul pentru viață 2017. Evenimentul va debuta începând cu orele 15 și se va desfășura pe traseul: Protopopiatul Reșița, Centrul Civic, Universitatea Eftimie Murgu, notează site-ul oficial al Eparhiei. În mai multe localități din România, Martie…
Peste 250 adulți și aproape 150 copii au luat startul sâmbăta aceasta la Crosul pentru viață, în parcul bucureștean Alexandru Ioan Cuza. Evenimentul caritabil, ajuns la ediția a III-a, se desfășoară în luna martie, în cadrul Lunii pentru Viață. Alergătorii au putut participa în 18 martie 2017 la una din cele două curse de 10…
Pentru a veni în sprijinul celor care se confruntă cu lipsa acută de sânge din instituțiile medicale românești, la Dispensarul Medical Sascut s-a derulat o nouă etapă a campaniei Întinde o mână și dă o șansă vieții. Donează sânge. Evenimentul, desfăşurat în 7 februarie 2017, a fost organizat cu binecuvântarea IPS Ioachim, potrivit site-ului oficial…