La Peștera Sfântului Apostol Andrei a fost oficiată miercuri seară o tundere în monahism. Tânărul teolog Ionuț Vlăduț Matei și-a depus voturile monahale, devenind Monahul Ierotei. Slujba a fost oficiată de Arhimandritul Andrei Tudor, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Tomisului. Nașul de călugărie al tânărului monah a fost chiar Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului. Înaltpreasfinția Sa l-a…
Episcopul Dimitrie de Safita (Patriarhia Antiohiei) a fost, joi, invitatul Arhiepiscopului Teodosie al Tomisului la sărbătoarea Ocrotitorului României de la Peștera Sfântului Apostol Andrei. Cei doi ierarhi au oficiat împreună Sfânta Liturghie. Ierarhul antiohian i-a felicitat pe pelerinii veniți din toată România și a spus că le va povesti despre ei creștinilor pe care îi…
Patriarhia Română este preocupată atât de protejarea sănătăţii credincioşilor, cât şi de manifestarea libertăţii lor de credinţă. În acest sens, este necesar un dialog permanent între autorităţile de stat şi locale competente şi autorităţile religioase, mai ales în situaţia unor zone carantinate sau având o rată ridicată de infectare cu noul coronavirus, dialog la care…
Agenția de pelerinaje Basilica Travel a Patriarhiei Române propune celor interesați un pelerinaj de o zi la hramul Mănăstirii „Peștera Sfântului Apostol Andrei”. Plecarea va avea loc în data de 30 noiembrie de pe Dealul Patriarhiei din Bucureşti. Prima oprire va fi la Mănăstirea „Peștera Sfântului Apostol Andrei”, după care vor fi vizitate Mănăstirea „Sfântul…
Peste zece mii de pelerini au participat miercuri, 30 noiembrie 2016, la slujba oficiată la Peştera Sfântului Apostol Andrei din sudul Dobrogei, informează Radio Trinitas. Credincioșii prezenți au avut ocazia să se închine atât moaștelor Sfântului Apostol Andrei, aflate la așezământul monahal, cât moaștelor Sfântului Apostol Pavel și ale Sfintei Mucenițe Sofia și fiicelor ei,…