25 copii au fost încreștinați de Chiriarhul Romanului și Bacăului în ziua Intrării în Biserică a Maicii Domnului

Sorin Ioniţe
Foto creditArhiepiscopia Romanului și Bacăului

Cei 25 copii botezați marți după-amiază de IPS Ioachim au vârste cuprinse între două luni și nouă ani. Ceremonialul a avut loc în Biserica Sfânta Treime din filia Poiana Negustorului a Parohiei Pădureni, județul Bacău.

Din soborul slujitor la Taina Sfântului Botez au făcut parte: Arhim. Pimen Costea, vicar eparhial,  Pr. Vasile Cozma, protoiereul Protopopiatului Buhuși, și Pr. Răzvan-Ioan Simion, parohul comunității din Poiana Negustorului.

În cadrul cuvântului rostit cu acest prilej, IPS Ioachim a subliniat importanța Botezului creștin în perspectiva mântuirii și a unirii cu Dumnezeu, felicitând pe toți cei implicați în această acțiune catehetică de amploare.

Conform site-ului oficial al Eparhiei, gestul realizat chiriarh, de clerici și de nașii care s-au implicat reprezintă și o faptă caritabilă, întrucât comunitatea din Poiana Negustorului este una cu posibilități financiare limitate.

În prima parte a zilei de 21 noiembrie 2017, Părintele Arhiepiscop a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Adormirea Maicii Domnului, Dealu Nou-Sărata, situată în apropierea orașului Bacău.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5