Pacienții asigurați vor avea acces online la dosarul lor medical printr-o nouă platformă

Ștefana Totorcea

Conf. univ. dr. Horațiu-Remus Moldovan, Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, a transmis că, la finalul acestei veri, fiecare asigurat va avea acces la propriile informații medicale prin intermediul unui portal care se va intitula „e-Sănătatea Mea”.

În același loc, fiecare persoană asigurată în sistemul național de sănătate va putea vizualiza istoricul serviciilor medicale de care a beneficiat, documentele medicale și prescripțiile medicale electronice, informații privind tratamentele și dispozitivele medicale utilizate.

Platforma va simplifica și accesul la servicii medicale, printr-un portal național de programări care va aduce mai multă transparență și eficiență în relația dintre pacient și sistemul de sănătate.

Portalul  „e-Sănătatea Mea” va face parte din Platforma Informatică a Asigurărilor Sociale de Sănătate (PIAS), unul dintre cele mai importante proiecte de modernizare și digitalizare a sistemului public de sănătate.

În acest moment există o formă a Dosarului Electronic de Sănătate, care oferă posibilitatea de logare online cu cardul de sănătate pentru pacienți.

Foto credit: Magnific / Rawpixel.com

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5