Sfânta Liturghie de sărbătoarea Tăierii capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul a fost oficiată la Mănăstirea Făgețel de Episcopul Andrei al Covasnei şi Harghitei, precum şi de Episcopul Nestor al Devei şi Hunedoarei. Cuvântul cu ocazia sărbătorii a fost rostit de Preasfințitul Părinte Nestor care a vorbit despre „modul în care Sfântul Ioan Botezătorul a fost…
Preasfințitul Părinte Andrei a vorbit duminică la Catedrala din Miercurea Ciuc despre simbolistica înmulțirii pâinilor și a peștilor, făcând o paralelă la Împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos. Ierarhul a menționat că minunea săvârșită este una aparte deoarece este fără participarea omului. Minunea înmulțirii pâinilor cuprinde „toate momentele de la instituirea Sfintei Euharistii. Cele…
Înaltpreasfințitul Părinte Naum, Mitropolitul de Ruse – Bulgaria, a slujit miercuri la hramul Mănăstirii Toplița, împreună cu Episcopii români Andrei al Covasnei și Harghitei, Visarion al Tulcii și Nestor al Devei și Hunedoarei. Mitropolitul de Ruse le-a vorbit credincioșilor despre Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul și despre „ce însemna pentru un om obișnuit să fie ales…
Episcopul Covasnei şi Harghitei a slujit în Duminica a 3-a După Rusalii la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Zagon, județul Covasna. Preasfinţitul Părinte Andrei a subliniat în omilia sa că textul biblic citit duminică (Matei 6:22-33) face parte din Predica de pe Munte şi este cea mai importantă dintre predicile Mântuitorului Iisus Hristos.…
Preasfințitul Părinte Andrei a binecuvântat duminică, la Miercurea Ciuc, Drapelul Național, în prezența oficialităților centrale și locale și a numeroși români veniți la ceremonie în costume populare. Din partea guvernului a participat Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, iar din partea autorităților locale subprefectul județului Harghita, Marius Țepeluș, care a dat citire mesajului Prim-ministrului Nicolae Ciucă pentru…
Catedrala Mitropolitană din Sibiu și-a sărbătorit luni hramul de sărbătoarea Sfintei Treimi. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Mitropolitul Laurențiu al Ardealului împreună cu Episcopul Andrei al Covasnei și Harghitei și Episcopul Nestor al Devei și Hunedoarei. Din soborul slujitor au făcut parte consilieri de la centrul eparhial, protopopi și cadre didactice de la Facultatea…
Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, a oficiat duminică, împreună cu Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, și cu Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, slujba de sfințire a picturii și a noilor clopote ale Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din municipiul Brad. După slujba de sfințire, ierarhii au oficiat Sfânta Liturghie în curtea lăcașului…
În cele patru protopopiate ale Episcopiei Covasnei și Harghitei s-au desfășurat anul acesta 10 proiecte catehetice și misionar-filantropice înscrise în Concursul Național Catehetic „Rugăciunea în viața mea”. Comisia de jurizare la nivel de eparhie a evaluat activitățile și a anunțat joi rezultatele. Câștigătorii etapei eparhiale a Concursului Național Catehetic 2022 în Episcopia Covasnei și Harghitei…
Preasfinţitul Părinte Andrei al Covasnei şi Harghitei vorbeşte în Pastorala de Paşti despre măreţia Sărbătorii. „Bucuria zilei Învierii nu lăsăm să ne-o răpească sau să ne-o întunece nimic pe lumea aceasta. Pentru că vestea Învierii Domnului covârșește prin măreția și însemnătatea ei orice îngrijorare, orice suferință și orice primejdie ar putea să ne apese inimile.…
Luni, de Ziua solidarității românilor de pretutindeni cu românii din Covasna și Harghita, organizațiile civice ale românilor din zonă au transmis că, pentru identitatea și dăinuirea lor în cele două județe și în județul Mureș, este nevoie de mai mult sprijin de la statul român, dar și de la toți românii. Mesajul a fost transmis…
Episcopia Covasnei şi Harghitei a organizat o colectă de ajutoare umanitare pentru persoanele aflate în zonele de conflict. Parohiile au strâns alimente, fructe, apă îmbuteliată și produse de igienă în valoare de 107.000 lei. Produsele au fost transportate la Vama Siret prin grija sponsorilor și a protopopilor de Miercurea-Ciuc şi de Călimani. La vamă au…