Sâmbătă se împlinesc 76 de ani de când ministrul francez de externe Robert Schuman propunea plasarea producției de cărbune și oțel a Franței și Germaniei sub autoritatea unei instituții comune, deschisă și altor state europene. Propunerea s-a concretizat rapid, în 1951fiind semnat Tratatul de la Paris, prin care a fost înființată Comunitatea Europeană a Cărbunelui…
Administrația Prezidențială a organizat joi conferința „Dialogul Uniunii Europene cu Bisericile și comunitățile religioase din Europa”, susținută de Părintele Sorin Șelaru. Conferința a fost urmată de vernisajul expoziției de fotografii, icoane și miniaturi intitulată „România – destinație europeană cultural-religioasă de referință”, unde s-au regăsit și imagini realizate de Agenția de știri Basilica. Conferința și expoziția…
Expoziția „România – destinație europeană cultural-religioasă de referință”, dedicată Zilei Europei, a fost vernisată joi la Palatul Cotroceni. Agenția de Știri Basilica a expus pentru prima dată fotografii la un eveniment organizat de instiuție. Manifestarea a fost organizată cu prilejul Zilei Europei, în parteneriat cu Patriarhia Română (Comisia de Pictură Bisericească și Agenția de Știri…
Administrația Prezidențială a organizat joi o conferință susținută de Părintele Consilier Patriarhal Sorin Șelaru, Directorul Reprezentanței Patriarhiei Române pe lângă Uniunea Europeană. Evenimentul a făcut parte dintr-o serie de manifestări organizate cu prilejul Zilei Europei. Intitulată „Dialogul Uniunii Europene cu Bisericile și comunitățile religioase din Europa”, conferința a beneficiat de o asistență selectă, din care…
Comuna Peștișani din județul Gorj va fi promovată sâmbătă, de Ziua Europei, la Paris pentru moștenirea culturală a lui Constantin Brâncuși. Zona include satul Hobița, localitatea natală a sculptorului. Potrivit unui comunicat de presă al Asociației „Discover Peștișani”, prezența la această manifestare europeană reprezintă „un demers important de promovare internațională a comunei Peștișani din județul…
În fiecare an, în date de 9 mai, este celebrată Ziua Europei, o dată simbolică dedicată păcii și solidarității între popoarele continentului. Această zi marchează începutul procesului de integrare europeană, lansat în 1950. În data de 9 mai 1950, ministrul de externe al Franței, Robert Schuman, a prezentat o propunere de vizionare pentru organizarea unei…
Dedicată unității europene, Ziua Europei este sărbătorită anual în data de 9 mai. Celebrarea acestei zile amintește de evenimentele din 9 mai 1950, când ministrul francez de externe Robert Schuman a propus crearea unei structuri capabile să ofere stabilitate și pace în Europa, precum și prosperitate economică. Astfel, a fost creată Comunitatea Europeană a Cărbunelui…
Romfilatelia a introdus în circulație marți o emisiune simbol pentru omenire intitulată „EUROPA 2023, PACEA cea mai înaltă valoare a umanității”, cu ocazia Zilei Europei. Mesajul pe care grafica timbrului îl transmite este detaliat astfel: „Lumea are nevoie de un nou simbol al păcii, care să unească toate națiunile. Diferențele culturale sunt o barieră pentru…
IPS Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, transmite un mesaj cu ocazia Zilei Europei. Înaltpreasfinția Sa amintește că ziua de 9 mai reprezintă „un binecuvântat timp de sărbătoare, ce ne reamintește de dubla noastră vocație: românească și europeană, construită pe nepieritoarele valori creștine”. „Celebrăm Ziua Europei, unul din simbolurile cele mai importante ale…
În mesajele transmise la diferite evenimente, Părintele Patriarh Daniel a vorbit despre cultura, civilizaţia şi provocările comunităţii europene. De Ziua Europei, vă prezentăm 9 citate ale Patriarhului României. 1. Identitatea europeană este o realitate dinamică, edificată pe nucleul valorilor moștenite de la cele mai vechi generații, coagulată istoric în sinteze care îmbină unitatea și diversitatea,…
În 9 mai este Ziua Europei, dedicată unităţii europene. În fiecare an, în această zi, se sărbătoresc pacea şi unitatea în Europa. Celebrarea acestei zile își are originea în data de 9 mai 1950, când ministrul francez de externe din acea perioadă, Robert Schuman, a propus crearea unei structuri supranaţionale capabile să ofere stabilitate şi…